3 pasi prin care un obicei bun devine parte din rutina ta zilnica

3 pasi prin care un obicei bun devine parte din rutina ta zilnica
  calendar_month     photo_cameraPexels    
Obiceiurile pe care le avem ne modelează personalitățile și ne fac ceea ce suntem. Cu toate că acest lucru ne este cât se poate de clar, formarea unor obiceiuri bune este un exercițiu de voință care ne pune la încercare, iar atunci când ne este foarte greu, renunțăm sau amânăm. Totuși, există și metode prin care, treptat, putem reuși să ne introducem în rutina zilnică obiceiuri bune, care ne vor ajuta să devenim mai fericiți, mai buni, să trăim mai sănătos.

Iată care sunt pașii prin care un obicei bun devine parte din rutina zilnică:

Înlocuiește un obicei dăunător cu unul bun

Obiceiurile care ne fac rău pot fi fumatul, excesul de dulciuri sau alcool, statul prelungit în fața televizorului, nopți pierdute și așa mai departe. Este foarte greu să renunți la ele peste noapte, dar dacă le transformi și le înlocuiești cu ceva mai bun, ai șanse mari de reușită.

Dacă te documentezi bine, vei descoperi că pentru orice obicei rău există întotdeauna și o alternativă bună, chiar și pentru țigări. Toți cei care au acest viciu știu că lăsatul de fumat este o misiune aproape imposibilă, care îți pune la grea încercare voința. Însă poți să te lași ușor de fumat dacă înlocuiești acest obicei nociv cu unul inofensiv, cum ar fi vapatul, despre care studiile spun că este cu 95% mai puțin nociv decât fumatul țigărilor clasice. Există o serie de mituri despre aceste dispozitive, însă găsești mai multe informații despre ele pe OnePuff.

Pe același model poți să renunți și la consumul excesiv de dulciuri, înlocuindu-le cu fructe. Poate pe moment, satisfacția va fi mai redusă, dar în foarte scurt timp vei ajunge să te obișnuiești cu ele și să le apreciezi.

Gândește-te în permanență că e pentru binele tău

Automotivarea este esențială în procesul de asimilare în rutina zilnică a unui obicei pozitiv. Este important să te gândești că, indiferent de nivelul de efort pe care-l depui, o faci pentru binele tău, ca să trăiești mai bine, să ai parte de o viață mai echilibrată, mai fericită și mai sănătoasă. Potrivit betterup.com, este absolut necesar să te focusezi în permanență pe beneficii - este cea mai importantă componentă a acestui efort.

De asemenea, este important să conștientizezi că lupta de a introduce ceva bun în rutina zilnică este una de scurtă durată, după care totul va deveni natural și va veni de la sine. De obicei, oamenii se obișnuiesc destul de repede cu orice obicei - bun sau rău. Tu concentrează-te pe prima variantă.



Caută aprobare și încurajare la cei din jurul tău

Atunci când decizi să-ți schimbi stilul de viață și să înlocuiești un obicei bun cu unul rău sau să introduci în rutina ta unul complet nou, fără nicio legătură cu ceea ce făceai până acum, vorbește cu apropiații despre planul tău, explică-le de ce vrei să faci asta și care sunt beneficiile, în cazul în care lor le scapă. Spune-le că ai nevoie de încurajările lor și de ajutor și pe cât posibil să evite să te expună la tentații care contravin planurilor tale.



Recomandari