Cum ar fi viata fara barbati?

Cum ar fi viata fara barbati?
  calendar_month        
De putine lucruri ne plangem mai mult pe parcursul existentei noastre adolescentine sau mature decat de barbatii cu care ne intalnim. Asta ne poate face uneori sa ne spunem ca ne-ar fi mult mai bine fara ei si sa le ignoram cat mai mult prezenta. Nici eu nu fac exceptie. Au fost luni intregi de zile in care faceam discriminari pe baza de sex, nu aveai ce vorbi cu mine daca nu te incadrai in categoria corecta... Stiu si eu ce nu puteam suporta? Probabil cel mai mult ingamfarea (adesea nici macar consteintizata), credinta ca aveau dreptul la mai multa pretuire, atentie, intelegere, bunastare, fericire... si ca scurtez lista mai multe drepturi in general decat noi, reprezentantele celuilalt sex a caror principala calitate era aceea de a le aprecia prezenta.

Asa ca am zis ca e cazul sa imi inchipui cum ar fi viata fara barbati. Ar putea fi aceea lumea perfecta, in care necazurile sunt reduse cu 80%? Dar nici nu m-am apucat bine de acest exercitiu al imaginatiei ca mi-am dat seama din start ca nu ar putea fi prea bine - excesele nu au cum sa duca la ceva bun. Sa iau in calcul doar gandul la moarte si taxe de care cu multa convingere am dori cu totii sa scapam. Cum ne-ar fi fara taxe? Probabil ca s-ar duce pe apa sambetei o multime de lucruri de care acum ne bucuram cat de cat - nu am mai avea securitate (si ar trebui cumva sa o cumparam de la firme private, probabil mult mai scump), nu s-ar mai pune problema unor valori nationale (cine sa le mai ingrijeasca?) ca sa nu mai vorbesc de o minima protectie sociala si de multitudinea de decizii pe care ar trebui sa le iei... In ce priveste disparitia mortii, sunt suficiente filme care ne arata ca nemurirea nu e chiar ceva de dorit neaparat; probabil e complicat sa ne suportam pe noi insine dupa ce am depasit suta de ani, nu mai gasim noutati care sa ne dea pofta de viata si credinta ca se poate mai bine...

Prin urmare poate ca intrebarea de la care am pornit este gresita - de ce sa facem lumea mai saraca decat este, doar ne place diversitatea, nu? Putem sa o facem insa mai buna? Sa reformulez intrebarea si sa spun: cum ar fi daca lumea in care traim nu ar fi o lume a barbatilor, ci una a femeilor?

S-a incercat in Atichitate sa se inchipuie o societate formata din femei. Nu a iesit prea bine, cel putin pentru noi, cei care am trecut deja prin comunism - principala caracteristica era cea a lipsei proprietatii private, toate lucrurile apartineau comunitatii, de la copii pana la patul pe care dormeai. Nu e chiar asa ciudata ideea de bunuri comune intrucat proprietatea privata este strans legata de lupta pentru a o obtine si se stie ca femeile au un spirit competitiv/violent mult mai putin dezvoltat. Oricum, descrierea era facuta de un barbat, asa ca nu se poate spune ca acesta ar fi raspunsul femeilor la cum altfel ar fi fost lumea lor comparativ cu cea actuala. Care ar fi principiile care ar guverna-o? Care ar fi hibele, dar forta sa creativa?

Va lansez aceasta provocare pentru ca, pentru a schimba statutul pe care il avem, este necesar ca macar sa intuim raspunsul la aceste intrebari.

Recomandari