Cine e cea mai buna jucatoare de poker din istorie?

Cine e cea mai buna jucatoare de poker din istorie?
  calendar_month        
Americanca Vanessa Selbst este considerată cea mai bună jucătoare de poker din istorie, fiind un nume de referință în acest joc extrem de popular la nivel mondial.

Ea este jucătoarea cu cele mai mari premii acumulate, acestea depășind 11.9 milioane de dolari. Cel mai mare premiu încasat de ea a însumat 1.8 milioane de dolari.

În plus, ea ocupă locul 70 în topul celor mai mari câștiguri din istoria pokerului, în care sunt incluși și bărbații.

În 2018, Vanessa Selbst a hotărât să se retragă din poker, iar de atunci a mai avut doar două apariții la turnee.

A rămas în istorie și pentru faptul că a avut un stil agresiv și pentru că nu și-a ascuns niciodată emoțiile. Stilul său de a fi a făcut-o foarte populară în lumea pokerului, iar retragerea a fost privită cu multă tristețe.

Ea și-a motivat decizia de a se retrage prin prisma faptului că își dorea să aibă timp și de alte activități profesionale, dar să se dedice și vieții personale.

Vanessa Selbst rămâne însă un nume de referință în poker, fiind cea mai bună jucătoare din istorie, având trei brățări WSOP.

Ea a descoperit pokerul în adolescență și s-a distrat împreună cu prietenii. Din 2006 a început o ascensiune fulminantă, după World Series of Poker, unde a ajuns la masa finală a turneului No-Limit Hold'em $2.000, probă în care a terminat pe locul 7 și a obținut un premiu de 101.285 de dolari.

Doi ani mai târziu a obținut și prima brățară WSOP, la capătul unui eveniment în urma căruia s-a ales cu aproximativ un sfert de milion de dolari. În 2012 a câștigat a doua brățară WSOP și un premiu de 244.259 de dolari, în timp ce în 2014 a obținut-o pe a treia, și un premiu de 871.148 de dolari. În total, ea a obținut premii mai mari de 100 de mii de dolari la 21 de turnee live.

Vanessa Selbst a rămas însă în istorie și ca fiind singura femeie care a obținut cele trei brățări WSOP.

De ce s-a retras Vanessa Selbst

La începutul anului 2018, Vanessa Selbst și-a anunțat însă din senin retragerea. A fost o veste neașteptată în lumea pokerului, în condițiile în care nimic nu avea să prevadă acest deznodământ.

Ea a afirmat că a luat această decizie deoarece a simțit că pokerul începe să devină un loc de muncă pentru ea. După ce a trecut de vârsta de 30 de ani, Vanessa a început să aibă și alte priorități în viață. Vanessa s-a mai arătat deranjată și de faptul că era mereu în atenția reflectoarelor și că fiecare decizie sau declarație îi era comentată, fiind o adevarată vedetă în SUA.



Pe lângă activitatea în poker, Vanessa Selbst a urmat cursurile de la Yale, este licențiată în drept și a luat examenul de barou în 2015. După retragerea în poker, Selbst a început să lucreze la fondul Bridgewater Associates.

De asemenea, a înființat și fundația caritabilă Venture Justice, pe care a folosit-o pentru a sprijini diverse cauze și organizații. Ea luptă în special pentru combaterea nedreptăților, pentru drepturile comunității LGBT și pentru drepturile deținuților.

În paralel, Vanessa s-a dedicat și vieții de familie. Ea s-a căsătorit cu Miranda Foster în 2013, iar în 2018 a devenit mama unui băiețel.

În 2019, fanii pokerului au fost fericiți să afle că Vanessa Selbst s-a întors și a participat la Borgata WPT $3.500, eveniment la care s-a terminat pe locul 14 și a obținut în cec în valoare de 39.950 de dolari. Apoi, în februarie 2020, Vanessa a participat la WPT Fallsview, Niagara, unde a încheiat pe locul 22 și a plecat acasă cu 14.915 de dolari.

În orice caz, fanii pokerului încă mai așteaptă o revenire a Vanessei, ea având în continuare foarte mulți fani.

Alte jucătoare cunoscute de poker

1. Kathy Liebert - A câștigat din poker peste 6 milioane de dolari, iar de șase ori a ajuns să ajungă la masa finală la WPT. Are o singură brățară WSOP în palmares, obținută în 2004. A reușit să adune premii în bani la 47 de evenimente din cadrul WSOP.

2. Annie Duke - A primit supranumele "Ducesa pokerului" și a obținut o brățară WSOP în 2004. Înainte ca Vanessa Selbst să apară, ea era considerată cea mai buna jucătoare de poker din lume. În total, premiile sale s-au ridicat la peste 4 milioane de dolari.

3. Annette Obrestad - Norvegianca a reușit să impresioneze lumea pokerului la scurt timp după ce a împlinit vârsta legală pentru a participa la ccompetiții. Cu o zi înainte să împlinească 19 ani, Obrestad a câștigat ediția inaugurală a Main Event-ului de la World Series of Poker Europe, primind un premiu de 1 milion de lire stermine. Are și ea o brățară WSOP, a primit premii în bani la 10 evenimente de această categorie și a ajuns la masa finală a European Poker Tour. A câștigat din poker în jur de 4 milioane de dolari.

Recomandari

Newsletter Ele.ro

Pentru mama.
  • person

    "nu lasa loc de regrete..."

Blog Ele.rochevron_right
Forum Ele.rochevron_right
Pantofi Desea Bej
Shop Ele.rochevron_right