Scapa de durerile de spate prin terapia gravitationala
history_edu redactia ele.ro calendar_month 25 Iul 2022, 13:28
Dacă este pentru prima dată când auzi de terapia gravitațională, să știi că, conceptul în sine nu este ceva nou, ci există dintotdeauna, pentru că se bazează pe legea gravitației.
Totuși, terapia gravitațională, a fost descoperită de curând, datorită tehnologiei moderne și este practicată ca și terapie în afecțiuni diverse, la anumite clinici specializate precum clinica de recuperare medicala Fiziolife.ro.
Modul în care ne folosim de gravitație ne determina starea de sănătate și starea fizică. Gravitația este implicată în schimbări posturale dar și în schimbările de direcție, iar fără aceasta, așa cum se întâmplă în timpul unui zbor spațial sau în timpul unui stat prelungit la pat, anumite funcții vitale ale sistemului cardiovascular, muscular, metabolic sau neuronal pot fi compromise.
Oamenii de știință au creat un dispozitiv care acționează ca și o metodă revoluționară de influențare a corpului uman cu ajutorul gravitației, aceasta având capacitatea de a lupta împotriva anumitor boli cu o eficacitate și o reușită foarte mare.
Efectele terapiei gravitaționale au fost benefice în ameliorarea simptomelor a multor boli și afecțiuni și a fost testată pe pacienții Clinicii Institutului de Medicină Cibernetică din Moscova. Programul în care, acest dispozitiv a fost testat, se referea la menținerea unei coloane vertebrale sănătoase.
Acum această terapie se poate face și în România. Desi este încă o terapie realativ nouă, efectele acesteia o va face, cu siguranță să devină o alternativă la tratamentele clasice sau la cele care se practicau în trecut.
Care este principiul terapiei gravitaționale?
Dacă până în prezent, pentru corectarea anumitor posturi ale coloanei vertebrale, tratamentele erau dureroase și neplăcute pentru pacient, pentru că se foloseau anumite paturi speciale, care întindeau coloana pentru a crea spațiu între vertebre, cu ajutorul acestei terapii, pacientul, nu mai trece prin aceste dureri.
Pacientul este, practic cuplat la un dispozitiv special, care dă rezultate excelente și accelerează recuperarea mai rapidă.
Acest dispozitiv este asemenea unei capsule sau a unei rachete în care pacientul este plasat. Medicul care efectuează această terapie inițiază mecanismul dispozitivului, pentru ca acesta să înceapă să se rotească, accelerându-și cursul, în mod gradual.
Pacientul care se află în interiorul acestei capsulei, are capul plasat la nivelul axei de rotație, ceea ce exercită un minim de stres asupra pacientului. Rotația creează o forță centrifugă care determină un flux suplimentar către picioare, îmbunătățind microcirculația sângelui, reducând presiunea asupra inimii.
Frecvența de rotație a dispozitivului va fi stabilită de către medicul specializat, bazându-se pe anumite date, referitoare la afecțiunile sau boliile pacientului dar și la istoricul său de sănătate.
Ce afecțiuni sau boli pot fi tratate prin intermediul acestei terapii?
Dacă suferi de dureri de spate, dureri ale coloanei vertebrale sau îți dorești un tonus mai bun al mușchilor terapia gravitațională va avea efecte rapide asupra ta.
Acest tip de terapie nu este recomandată pacienților care suferă de boli cardiovasculare grave, cei care au trecut prin accidente vasculare sau infarct miocardic.
Tratamentul cu ajutorul gravitației se poate face printr-un număr de sesiuni stabilite de către medic.