Organizatorii care au pus in scena Cina cea de Taina la Paris si-au cerut scuze. Credem ca aceasta ambitie a fost atinsa
history_edu redactia ele.ro calendar_month 28 Iul 2024, 18:44
Duminica, organizatorii Paris 2024 si-au cerut scuze catolicilor si altor grupuri crestine care s-au aratat indignate de o scena din cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, scena ce parodia celebra pictura a lui Leonardo Da Vinci, „Cina cea de Taina”.
Fragmentul, care imita scena biblica in care Iisus Hristos si apostolii sai iau ultima masa inainte de crucificare, includea travestiti, un model transsexual si un cantaret dezbracat, costumat in zeul grec al vinului, Dionysos, ceea ce a provocat consternarea Bisericii Catolice si a dreptei religioase din America.
„Nu a existat niciodata intentia de a arata lipsa de respect fata de vreo grupare religioasa. (Ceremonia de deschidere) a incercat sa celebreze toleranta comunitatii”, a declarat purtatoarea de cuvant a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, Anne Descamps, intr-o conferinta de presa, conform reuters.com.
„Credem ca aceasta ambitie a fost atinsa. Daca oamenii au fost jigniti, ne pare foarte rau”. Desi Franta se mandreste cu bogatul sau patrimoniu catolic, are si o lunga traditie de secularism si anticlericalism.
Blasfemia nu este doar legala, ci si considerata de multi ca un pilon esential al libertatii de exprimare. Sustinatorii scenetei au laudat mesajul sau de incluziune si toleranta.Biserica Catolica din Franta a criticat ceremonia, afirmand ca aceasta „a inclus scene de batjocura si dispret fata de crestinism”.
Monseniorul Emmanuel Gobilliard, delegatul episcopilor din Franta pentru Jocuri, a declarat ca unii atleti francezi au avut probleme cu somnul din cauza consecintelor controversei.
Arhiepiscopul Charles Scicluna, cel mai inalt oficial catolic din Malta si un oficial al puternicului birou doctrinar al Vaticanului, a mentionat ca a contactat ambasadorul Frantei in Malta pentru a se plange de „insulta gratuita”.
Intr-un mesaj adresat ambasadorului, publicat pe X, acesta a scris: „As dori sa-mi exprim durerea si marea dezamagire fata de insulta adusa noua, crestinilor, in timpul ceremoniei de deschidere ... cand un grup de artisti travestiti au parodiat Cina cea de Taina a lui Iisus”