6 sfaturi pentru o piele catifelata
Pielea este cel mai mare organ al corpului. Aceasta necesită o îngrijire specială pentru a se menține sănătoasă, cu un aspect plăcut și catifelat. Adoptă o rutină de îngrijire special adaptată nevoilor tale, astfel încât să te bucuri de o piele fină în orice anotimp.
Curățare
Curățarea pielii este o etapă esențială pentru îngrijirea pielii care trebuie realizată în fiecare zi. Aceasta se face pentru a îndepărta impuritățile, celulele moarte, excesul de sebum.
Este important să alegi produse cât mai naturale. Pentru a evita apariția iritațiilor pielii, este indicat să folosești produse care nu conțin următoarele substanțe:
- lauril sulfatul de sodiu (SLS);
- ftalați (flagrante sau parfum);
- parabeni;
- uleiuri minerale;
- coloranți artificiali.
Pentru a menține hidratarea pielii, este util și a selecta o temperatură adecvată a apei. Apa fierbinte contribuie la îndepărtarea uleiurilor naturale ale pielii, ceea ce face ca pielea să se usuce.
Exfoliere
Exfolierea este o procedură care contribuie la îndepărtarea celulelor moarte. În acest mod, regenerarea celulară este stimulată, ceea ce face ca pielea să adopte un aspect plăcut, uniform și strălucitor.
Există două tipuri de exfoliere:
- chimică;
- mecanică.
Exfolierea chimică conține acizi care îndepărtează celulele moarte. Spre deosebire de aceasta, exfolierea mecanică presupune utilizarea unor particule fine, abrazive care elimină impuritățile și celulele moarte.
Atunci când alegi un exfoliant pentru corp, optează pentru un scrub natural. Acesta este blând cu pielea și, în funcție de compoziția lui, are și rol hidratant.
Indiferent de tipul de exfoliere aleasă, aceasta se efectuează de 1-2 ori pe săptămână. Efectuată frecvent, exfolierea poate produce iritații la nivelul pielii.
Hidratare
Hidratarea este extrem de importantă pentru un aspect catifelat și strălucitor al pielii. Menținerea unei hidratări optime a pielii este esențială pentru păstrarea barierei de protecție a pielii, scăzând riscul de apariție a leziunilor sau a iritațiilor.
Pentru o hidratare optimă, alege produse naturale. Poți opta, în funcție de preferințele tale, pentru produse precum:
- cremă;
- unt de corp;
- ulei de corp;
- ulei de duș.
Protecție solară
Expunerea constantă la soare duce la îmbătrânirea prematură a pielii și la apariția ridurilor. Cremele de protecție solară sunt indicate atât în perioada verii, cât și în zilele înnorate, deoarece razele UV sunt emise de soare, chiar dacă nu este însorit afară.
În funcție de preferințe, folosește un produs de protecție solară cu filtru chimic sau mineral. Indiferent de soluția aleasă, este important să reaplici produsul SPF la un interval de aproximativ 3-4 ore.
Alimentație sănătoasă
Îngrijirea pielii nu se face doar la exterior, ci și la interior. Pentru aceasta, este indicată o alimentație echilibrată din punct de vedere nutrițional, dar și o hidratare optimă.
Pentru sănătatea pielii și a întregului organism, integrează în alimentație următoarele:
- legume și fructe crude;
- produse lactate (lapte, iaurt, brânză);
- pește;
- carne de pui;
- cereale integrale (ovăz, grâu, secară).
De asemenea, este util să te hidratezi corespunzător. Este recomandat un consum zilnic de aproximativ 2 litri sau echivalentul a 8 pahare cu apă. Astfel, poți alege să consumi:
- apă;
- apă infuzată cu fructe sau legume;
- ceai.
Somn de calitate
Un somn de calitate îți conferă energie pentru desfășurarea activităților zilnice, dar te și ajută să-ți menții sănătatea organismului. Respectă un program de somn zilnic și dormi minimum 8 ore în fiecare noapte. Pentru a-ți crea o rutină sănătoasă de somn, poți realiza următoarele:
- creează un mediu relaxant pentru somn;
- alege o lenjerie de pat confecționată din bumbac;
- aerisește camera înainte de culcare;
- evită utilizarea electronicelor cu minimum o oră înainte de somn (telefon, laptop);
- ia cina devreme.
Aceste obiceiuri te pot ajuta să ai un somn odihnitor și energizant. În timpul somnului, pielea se regenerează și devine strălucitoare.
O piele catifelată se obține prin implementarea unei rutine optime de îngrijire, dar și prin adoptarea unui stil de viață sănătos. Optează pentru produse de îngrijire cât mai naturale și asigură-te că ai o alimentație echilibrată nutrițional. Pentru mai multe sfaturi despre o piele sănătoasă și catifelată, apelează la medicul dermatolog.
Recomandari
Newsletter Ele.ro
ROGAINE IEFTIN ORIGINAL PFIZER USA
- person
"tratamentul de par rogaine cu minoxidil este un produsul nr.1 original marca pfizer din usa."